Una dintre cele mai cunoscute și mai cântate opere, La Traviata de pe scena ONB mi-a plăcut mai mult decât orice altă operă văzută până acum.
Cu siguranță, reușita acestei reprezentații se datorează vocii calde și puternice a solistei Cristina Maria Oltean, soprană de coloratură care și-a început traseul profesional în lumea chimiei, urmând cursuri de canto în paralel cu Facultatea de Chimie. Se pare că alegerea scenei a fost una inspirată, ea obținând ulterior și un masterat în canto.
Povestea operei
Impresionat de piesa de teatru Dama cu camelii, după romanul lui Alexandre Dumas fiul, pe care a văzut-o la Paris între 1851 și 1853, Verdi decide inițial să denumească opera Violetta. Se pare că Dumas a scris povestea urmărind povestea reală a curtezanei Marie Dupleiss care a murit la numai 23 de ani răpusă de tuberculoză.
La vremea scrierii operei, Verdi a fost obligat să mențină povestea în secolul XVIII deși ar fi dorit ca ea să fie transpusă în perioada contemporană autorului. Poate tocmai de aceea, pe scena Metropolitan se joacă o versiune extrem de minimalistă. Premiera a avut loc pe 6 martie 1853 la opera La Fenice din Veneția, dar nu a fost primită călduros. Asta datorită scandalizării publicului și artiștilor cu privire la subiectul operei, dar și faptului că exista un singur cântăreț profesionist pe scenă, urmare a subiectului. Lui Verdi i s-a cerut în repetate rânduri schimbarea mai multor aspecte din poveste, dar s-a opus de fiecare dată.
Opera mi-a plăcut cu atât mai mult cu cât limba italiană potențează muzical povestea curtezanei Violetta. Povestea m-a acaparat de la început, mișcarea scenică este vie, în permanentă mișcare, n-am simțit trecerea timpului, am trăit parcă în direct viața Violettei.
Sinopsisul cuprinde 3 acte ce se desfășoară în zona Parisului. Violetta, o fostă curtezană, dă o petrecere în casa ei, bucurându-se de plăcerile vieții, deși sănătatea îi este șubredă. Alfredo îi devine admirator înfocat și deși Violetta îl respinge, perseverența lui dă roade, astfel încât în actul doi îi revedem pe cei doi trăind la reședința din afara orașului, îndrăgostiți și plini de viață. Tatăl lui Alfredo vine în ascuns pentru a o ruga să se despartă de fiul lui, lăsând-o pe Violetta într-o stare de copleșitoare tristețe. Din femeia cinică, Violetta devine îndrăgostita pătimașă și nobilă care acceptă să se despartă de iubirea vieții ei. Actul trei se petrece în iatacul Violettei, învinsă de tuberculoza care o macină. Așteptându-și inevitabilul sfârșit, tânjește după oameni dragi care s-o aline, visând la existența unei familii și la venirea lui Alfredo, în brațele căruia se stinge.
Cristina Maria Oltean are o prezență scenică minunată, o statură minionă și fină, voce cristalină, curată și caldă. Are o anume delicatețe în adresare care încarcă emoțional spectatorul. Mai puțin strălucitor mi-a părut Alfredo, prin tenorul Lucian Corchiș, vocea sa nereușind uneori să se ridice din sunetele orchestrei. Baritonul Iordache Basalic în rolul tatălui lui Alfredo a fost remarcabil, ca și Gastone, prietenul lui Alfredo, interpretat de Ciprian Pahonea.
Jucată chiar de ziua maestrului Giuseppe Verdi (10 Octombrie), reprezentația mi-a mângâiat frumos sufletul, a fost încărcată de emoție și cu o mișcare scenică demnă de o piesă de teatru.
Puteți consulta online calendarul evenimentelor de la Opera Națională București, iar bilete pot fi comandate online aici: Opera.
Sursa foto: Sebastian Bucur/ Opera Națională București, zenoa.ro.