Toamna aceasta va avea loc o nouă ediție – cea de-a cincea – a Festivalului Película, festival de film și cultură ibero-americană, care se va desfășura între 9 și 16 septembrie 2020, respectând toate normele și măsurile în vigoare pentru organizarea de evenimente.
Toate filmele din selecția festivalului vor putea fi vizionate online, cu subtitrare în limba română, în perioada 9-16 septembrie 2020. Între 9 și 13 septembrie, 5 dintre cele mai importante filme din ultimii ani vor rula în fiecare seară, la Cinema Elvire Popesco en plein air.
Ținând cont de contextul actual, Película renunță anul acesta la secțiunea competițională și la focusul dedicat unei țări anume și își concentrează conținutul online pe platforma Cinesquare (www.cinesquare.net). Alături de filme noi, realizate în anii 2018-2020, festivalul propune anul acesta și un catalog de titluri care au fost prezente în ediții anterioare ale festivalului, precum Neruda (Chile, R: Pablo Larrain), Marina Abramovic: The Space in Between (Brazilia, R: Marco Del Fiol), Retablo (Peru, R: Alvaro Delgado-Aparicio, film câstigător al ediției din 2018) sau La Camarista (Mexic, R: Lila Aviles, film câștigător al ediției 2019). Toate aceste filme vor fi disponibile online între 9-16 septembrie.
Selecția filmelor din acest an cuprinde producții din Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Peru, Spania și Uruguay. Printre noile titluri se numără: Tu me manques (Bolivia, R: Rodrigo Bellot, cu Oscar Martinez – propunerea Boliviei la Premiile Oscar), Planta Permanente (Argentina/Uruguay, R: Ezequiel Radusky) sau Aleli (Uruguay, R: Leticia Jorge Romero).
Detalii suplimentare se află pe site-ul festivalului www.peliculafiesta.ro, pe platforma Cinesquare și pe pagina de Facebook, iar biletele vor fi disponibile pe eventbook.ro începând cu 25 august 2020. Pentru vizionarile online, biletele pot fi achiziționate și direct de pe platforma Cinesquare pe parcusul zilelor de desfășurare a festivalului.
Película vă promite o experiență inedită și în acest an!
¡Hasta pronto!