După o perioadă îndelungată în care sunt sigură că multora dintre noi le-a lipsit atmosfera unui concert sau a unui eveniment, avem toate motivele să ne bucurăm simțurile la Festivalul Zilele Nordului!
Între 27 și 29 august, la Darabani, cel mai nordic oraș al României, are loc cea de-a 8-a ediție a Zilelor Nordului. La concertele și evenimentele din agendă sunt așteptați 8000 de participanți din România și Republica Moldova.
Subcarpați, Zdob și Zdub, The Kryptonite Sparks, Baba Dochia și șase trupe din programul Rock Your Highschool vor concerta în Poiana Teioasa, iar Mircea Baniciu, Dan Byron, Doru Trăscău și Andrei Zamfir de la The Mono Jacks vor urca pe scena de la Conacul Balș. Agenda festivalului mai conține spectacole de teatru („O poveste foarte simplă” – Drama Club, „Antisocial” – Atelierul de teatru, „Gewalt la Darabani” – Texte bune în locuri nebune), proiecții de film („Another Round”, „What do you see when you look at the sky?”, „Un triomphe”), expoziții, școli de vară, dezbateri, conferințe și ateliere, tururi ghidate în regiune, clăci pentru reconstrucția celei mai vechi școli sătești din Moldova și competiții sportive (tenis, trail și MTB).
Prețuri: 150 de lei + taxe e prețul early bird pentru un Full Pass la Zilele Nordului, disponibil până în 17 iulie pe iabilet.ro. Din 18 iulie Full Pass-urile vor costa 190 + taxe de lei, iar bilete de zi se vor putea cumpăra numai la fața locului și numai în măsura în care vor mai rămâne locuri disponibile după vânzarea Full Pass-urilor, anunță organizatorii. În prețul unui abonament Full Pass este inclusă camparea gratuită la Darabani pe toată durata festivalului. Între principalele locații de evenimente din festival organizatorii pun la dispoziție microbuze și autobuze pentru transport contra cost, iar masa se poate lua în food-court-ul festivalului, în camping sau la pensiunile din Darabani și din zonă.
Link-ul Facebook al evenimentului: Zilele Nordului.