Prima Dată

Am momente în care tânjesc să văd un spectacol bun. Mi-e poftă uneori de comedie, alteori aș merge la ceva serios, cu un subiect care să mă provoace, cu dileme existențiale. Sunt și spectacole care au din ambele, iar unul dintre ele se numește Prima dată de Ken Davenport.

Probabil că am văzut cea de-a treia reprezentație, pentru că spectacolul e proaspăt ca un măr de toamnă și plin de energie tânără; entuziasm cât încape al studenților UNATC care au nevoie să se exprime ca de aer. Am simțit emoțiile alea bune până-n celulele mele – probabil și faptul că am stat în primul rând a sporit efectul. Textul adaptat oferă surprize amuzante, iar chimia de pe scenă, designul de lumini și de sunet fac ca acest spectacol să fie unul bine pus în formă și atent proporționat, fără exagerări sau chinuieli inutile induse spectatorului. 

Subiectul… eheee, subiectul este unul la care se pot povesti multe lucruri: cum a fost prima dată…? Uneori cu râs, alteori cu plâns, dar în orice caz, e o emoție pe scenă care te face să-i îndrăgești instant pe actori, minunat de conectați cu publicul și între ei, într-un cuvânt talentați. Prima dată are un umor bun, de calitate, presărat cu momente delicate care ating sensibilul punct al abuzului și conștientizării. N-am avut timp să mă gândesc la alte lucruri (uhm, da, mi se întâmplă – rar, slavă Domnului – la unele spectacole, îmi fac în cap planuri amănunțite pentru diverse, ca să nu plâng de plictis), subiectul te ține prezent, ești purtat prin dialog, prin dans și muzica bună care umple timpul dintre ieșiri și intrări în scenă – și apropo, piesa are o mișcare scenică care mi-a plăcut mult! 

Aranjamentul scenografic imprimă dinamism, 6 cuburi fiind tot decorul scenei. Minimalismul decorului și dualitatea alb-negru a costumelor te face mai atent la personaje și la schimbul dintre ele, actorii construind un colaj de eroi și eroine, fiecare cu o poveste, fiecare cu un sens al sinelui.

Am văzut și imperfecțiune – atât de umană și de necesară – să ne amintim că nu suntem perfecți și nici nu trebuie să fim întotdeauna pentru că pe acolo se strecoară lumina. Puținul tremur de voce și frisoanele de emoție din degete au trădat la început, dar au și lăsat fiorul să ajungă la public, să fim cu ei pe scenă, să miște în fiecare dintre noi cheful de viață, că fix așa pleci de la piesă: cu poftă de viață. Ei, în fine, eu am plecat și cu chef să-i mai văd o dată pe Bianca Archip, Anastasia Dade, Tiberius Zavelea și Adrian Loghin. Bravo! Multe felicitări și debutului în regie (și distribuție, și idee) – Marcela Motoc, you rock!

Spectacolul se joacă pe data de 6 & 11 decembrie, ora 20 la CINETic. Momentan își caută o căsuță în care să fie găzduit. Dacă e sold out, nu vă descurajați, sigur se va juca. E cu dragoste, făcut din dragoste.